După ce am văzut Lamborghini Murcielago Reiter R-GT, este cazul să îl cunoaştem şi pe fratele mai mic: Lamborghini Gallardo Reiter GT3 Strada. A cărui particularitate este, la fel ca în cazul fratelui mai mare, eleronul provenit din curse, care transformă "micul" Gallardo într-un rechin de şosea.
Un rechin foarte periculos pentru cel de la volan, deoarece Reiter a apelat, din nou, la soluţia "uşurării" maşinii de tracţiunea integrală – Lamborghini Gallardo Reiter având doar propulsie. Ceea ce face din maşina supersport un concurent de temut chiar şi pentru Lamborghini Gallardo Superleggera, fiind chiar mai exclusivist decât acesta prin prisma numărului de exemplare produse.
Interesant, acest Lamborghini Gallardo Reiter apare pe fondul zvonurilor unui viitor Lamborghini Gallardo LP 560-2, care va beneficia doar de propulsie, pentru a-i răspunde cum se cuvine urmaşului lui Ferrari F430.